"Dynamis" Cluj Napoca

Învăţarea prin observaţie

Scoala Sabat — Sun, 20 May 2012 22:01:18 +0000

Studiul 8

Luni , 21 mai 2012

Cei care doresc să Îl slujească pe Domnul trebuie să ştie că există două etape ale învăţării şi că prima o determină pe cealaltă: mai întâi învăţăm cum să-L cunoaştem pe Isus, apoi învăţăm cum să le vorbim altora despre El şi despre ce le oferă El tuturor oamenilor.

2. Citeşte despre hrănirea celor cinci mii (Matei 14:13-21; Marcu 6:30-44; Luca 9:10-17; Ioan 6:1-14). Enumeră lucrurile pe care ucenicii au putut să le observe cu acea ocazie şi care le-au fost utile ulterior, în lucrarea lor. Ce alte lucruri putem presupune că au mai observat? Citeşte şi comentariile lui Ellen G. White din Hristos, Lumina lumii, pag. 364-371.

Matei 14

13. Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos.

14. Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi.

15. Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: “Locul acesta este pustiu, şi vremea iată că a trecut; dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.”

16. “N-au nevoie să plece”, le-a răspuns Isus, “daţi-le voi să mănânce.”

17. Dar ei I-au zis: “N-avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.”

18. Şi El le-a zis: “Aduceţi-i aici la Mine.”

19. Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor.

20. Toţi au mâncat şi s-au săturat; şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de firimituri.

21. Cei ce mâncaseră erau cam la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.

Marcu 6

30. Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni.

31. Isus le-a zis: “Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce.

32. Au plecat, dar, cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte.

33. Oamenii i-au văzut plecând şi i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetăţile şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei.

34. Când a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod; şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri.

35. Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: “Locul acesta este pustiu, şi ziua este pe sfârşite.

36. Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele dimprejur ca să-şi cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.”

37. “Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: “Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei şi să le dăm să mănânce?”

38. Şi El i-a întrebat: “Câte pâini aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.” S-au dus de au văzut câte pâini au şi au răspuns: “Cinci şi doi peşti.”

39. Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde.

40. Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci.

41. El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit la toţi.

42. Au mâncat toţi şi s-au săturat;

43. şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti.

44. Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbaţi.

Luca 9

10. Apostolii, când s-au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine şi S-a dus la o parte, lângă o cetate numită Betsaida.

11. Noroadele au priceput lucrul acesta şi au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare.

12. Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat şi I-au zis: “Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele şi cătunele dimprejur să găzduiască şi să-şi caute de ale mâncării; pentru că aici suntem într-un loc pustiu.”

13. Isus le-a zis: “Daţi-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: “N-avem decât cinci pâini şi doi peşti; afară numai dacă ne vom duce noi înşine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta.”

14. Şi erau aproape cinci mii de bărbaţi. Isus a zis ucenicilor Săi: “Puneţi-i să şadă jos în cete de câte cincizeci.”

15. Aşa au şi făcut: i-au pus pe toţi să şadă jos.

16. Isus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer şi le-a binecuvântat. Apoi le-a frânt şi le-a dat ucenicilor să le împartă norodului.

17. Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimiturile rămase.

Ioan 6

1. După aceea Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită Marea Tiberiadei.

2. O mare gloată mergea după El pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi.

3. Isus S-a suit pe munte şi şedea acolo cu ucenicii Săi.

4. Paştile, praznicul iudeilor, era aproape.

5. Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: “De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?”

6. Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă.

7. Filip I-a răspuns: “Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei, n-ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.”

8. Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:

9. “Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?”

10. Isus a zis: “Spuneţi oamenilor să şadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii.

11. Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit.

12. După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: “Strângeţi firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.”

13. Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi.

14. Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: “Cu adevărat, Acesta este Prorocul cel aşteptat în lume.”

Cât de emoţionant trebuie să fi fost să Îl asculţi pe cel mai mare predicator şi totodată să observi cum prezenta El Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 9:11) trezind, probabil, în fiecare inimă dorinţa de a fi acolo!

Principiul învăţării prin observaţie este potrivit pentru toţi oamenii. Învăţarea din cărţi sau prin ascultarea lecţiilor trebuie să aibă la bază învăţarea prin observaţie şi prin participare. Isus Şi-a dorit ca ucenicii lui Ioan Botezătorul să înveţe din ceea ce observau.

3. Ce au observat ucenicii lui Ioan Botezătorul şi ce Şi-a dorit Isus ca ei să-i transmită lui Ioan ca urmare a observaţiilor lor? Ce lecţii i-a învăţat El atât pe Ioan, cât şi pe propriii ucenici? Matei 11:1-11

Matei 11

1. După ce a isprăvit de dat învăţături la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo, ca să înveţe pe oameni şi să propovăduiască în cetăţile lor.

2. Ioan a auzit din temniţă despre lucrările lui Hristos

3. şi a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: “Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?”

4. Drept răspuns, Isus le-a zis: “Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi:

5. orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.

6. Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.”

7. Pe când se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: “Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt?

8. Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor.

9. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc;

10. căci el este acela despre care s-a scris: “Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”

11. Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el.

Ioan Botezătorul declarase despre Isus că este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Însă, după aceea, el a fost închis şi nu a mai avut posibilitatea să predice, iar despre lucrarea lui Isus primea numai veşti indirecte. Se pare că experienţa din închisoare a făcut ca în mintea lui să apară unele îndoieli cu privire la Isus. Când apar îndoieli, ar trebui să mergem la Isus, la fel ca Ioan. Isus i-a trimis pe ucenicii lui Ioan înapoi să-i spună ce au auzit şi au văzut. Ioan s-a bucurat, dar nu ni se spune ce impact a avut întâlnirea cu Isus asupra lucrării lor de mărturie şi evanghelizare.

Noi nu putem face minuni, aşa cum a făcut Domnul Isus. Dar, dacă suntem dispuşi să murim faţă de noi înşine şi să trăim pentru alţii, ce putem face în sfera noastră de influenţă pentru a reflecta lucrarea împlinită de El pe pământ?

Sursa: www.studiu-biblic.ro

Nevoia de instruire

Scoala Sabat — Sun, 20 May 2012 10:23:42 +0000

Studiul 8

Duminica , 20 mai 2012

În Matei 9:37, Isus le-a spus ucenicilor că secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini. Astăzi, secerişul este infinit mai mare, iar lucrătorii sunt încă relativ puţini. Există o mare nevoie de lucrători complet instruiţi şi echipaţi. Deşi este întotdeauna valabil faptul că influenţa Duhului Sfânt este factorul major care asigură succesul mărturiei personale şi al evanghelizării, este totuşi important ca oamenii chemaţi de Dumnezeu la slujire să urmeze cursuri de instruire şi de pregătire practică. Potrivit cu Efeseni 4:11,12, trebuie depuse eforturi hotărâte de pregătire pentru numeroasele şi variatele aspecte ale lucrării şi slujirii.

Matei 9

37. Atunci a zis ucenicilor Săi: “Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii!

Efeseni 4

11. Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,

12. pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,

Dumnezeu a promis să-i binecuvânteze pe conducători cu anumite daruri care să-i ajute să slujească în calitate de conducători şi instructori pentru lucrare. Totuşi trebuie subliniat că evangheliştii, pastorii şi instructorii care fac lucrarea singuri şi care nu îi pregătesc pe ceilalţi pentru slujire nu respectă principiile Scripturii. Toţi cei ce oferă instruire pentru lucrarea de mărturie şi evanghelizare trebuie să ajungă la convingerea clară că voia lui Dumnezeu este ca lumea să fie mântuită din păcat, că lucrarea pe care El a încredinţat-o bisericii este aceea de a-i căuta pe cei pierduţi şi că voia Sa este ca biserica Sa din lume să crească.

1. Care a fost prima poruncă a lui Isus consemnată în Evanghelii? Matei 4:19; Marcu 1:17.

Matei 4

19. El le-a zis: “Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.”

Marcu 1

17. Isus le-a zis: “Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.”

Ce înseamnă porunca aceasta pentru noi astăzi, ca adventişti de ziua a şaptea, care avem o anumită înţelegere asupra celor trei solii îngereşti? Suntem noi activi în calitate de „pescari de oameni” sau, dimpotrivă, ne ocupăm mai degrabă cu repararea „bărcilor” noastre?

Este interesant faptul că, în chemarea adresată ucenicilor, Isus nu le-a cerut pur şi simplu să fie pescari de oameni. El nu a spus: „Veniţi după Mine şi fiţi pescari de oameni”, ci „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”. Chiar de la începutul uceniciei, ei au înţeles că urmau să participe la o instruire importantă. Isus i-a chemat să intre într-un mediu de învăţare în care să poată fi instruiţi pentru misiunea la care îi chemase. Ei aveau să înveţe în principal prin observaţie şi din practică. Iar misiunea mondială le-a fost încredinţată de-abia după ce au învăţat „pe teren” ce trebuia făcut şi cum trebuia făcut. În lipsa instruirii şi a dezvoltării spirituale personale corespunzătoare, sarcina de a duce Evanghelia în zona în care locuim pare imposibilă.

Sursa: www.studiu-biblic.ro

Pregătirea pentru evanghelizare şi mărturie personală

Scoala Sabat — Sat, 19 May 2012 05:50:40 +0000

Studiul 8

19 mai 2012

Pentru studiul din săptămâna aceasta, citeşte: Matei 4:19; 11:1-11; 10:1-14; 1 Petru 5:8; 2 Petru 3:9.

Sabat după-amiază

Text de memorat: „El le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.»” (Matei 4:19)

Gândul central: Ca să putem fi pregătiţi să dăm o mărturie eficientă despre credinţa noastră, este necesar ca mai întâi să avem o relaţie personală stabilă cu Isus.

Este puţin probabil ca un om care nu are asigurarea mântuirii personale să fie capabil să conducă un alt om la o relaţie apropiată şi mântuitoare cu Isus (deşi mai sunt şi excepţii). Poate că va reuşi să îi convingă pe alţii să creadă anumite învăţături biblice, anumite realităţi şi date biblice. Astfel de convingeri şi de credinţe îi pot determina pe unii să facă schimbări semnificative în stilul lor de viaţă. Totuşi, întrucât faptele bune pot fi făcute şi fără Isus Hristos, este imperios necesar ca orice instruire pentru mărturie şi evanghelizare să cuprindă atât aspectul doctrinal, cât şi pe cel spiritual. Pentru a fi buni evanghelişti, noi trebuie să avem o bună cunoaştere şi o experienţă temeinică legată de „Evanghelia veşnică”. În definitiv, tocmai Evanghelia aceasta aduce credinţă, mărturisire, convertire, asigurare şi ucenicie.

Săptămâna aceasta, vom vedea că spiritualitatea şi arta de a pregăti oamenii pentru evanghelizare şi mărturie este într-adevăr un principiu biblic şi trebuie să-i încurajăm pe oameni să facă din el o realitate în biserica locală.

Sursa: www.studiu-biblic.ro

Aplicaţie

Scoala Sabat — Thu, 17 May 2012 22:32:27 +0000

Studiul 7

Vineri , 18 mai 2012

Citiţi şi meditaţi la următorul paragraf:

„Mintea trebuie să fie pusă la lucru pentru a inventa modalităţile cele mai bune de a ajunge la oamenii din jurul nostru. Nu este necesar să mergem la distanţe mari, cheltuind mult. Chiar lângă noi sunt familii şi oameni pentru care ar trebui să facem un efort personal. Adesea lăsăm să ne scape ocaziile favorabile care se află la îndemâna noastră, urmărind să îndeplinim o lucrare mai puţin promiţătoare undeva, la distanţă, şi, în felul acesta, timpul şi banii noştri pot să fie pierduţi în ambele locuri. Preocuparea lucrătorilor ar trebui să fie acum aceea de a învăţa arta de a aduna sufletele în năvodul Evangheliei.” (Review and Herald, 8 decembrie 1885)

Pentru discuţie

1. Discutaţi în grupă răspunsurile de la secţiunea de miercuri. De ce bisericile care sunt ocupate cu luptele interne se implică rareori în lucrarea misionară? Cum reuşeşte lucrarea misionară să unească o astfel de biserică? Ce poţi face pentru a ajuta biserica ta să renunţe la preocuparea pentru problemele interne şi să se ocupe cu lucrarea misionară?

2. „Când se lucrează acolo unde deja există câţiva credincioşi, la început, pastorul nu ar trebui să caute aşa de mult să-i convertească pe cei necredincioşi, ci să-i instruiască pe membrii bisericii în vederea unei bune colaborări.” (Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 196)

3. În ce măsură sunt implicaţii membrii bisericii tale în echipe de mărturie şi evanghelizare? Ce rol poţi avea în organizarea instruirii echipelor? Care este atitudinea ta faţă de lucrul în echipă? Câţi membri ai bisericii din care faci parte au idee despre cum să lucreze pentru convertirea sufletelor? Dacă nu sunt mulţi, ce se poate face pentru schimbarea acestei situaţii?

Sursa: www.studiu-biblic.ro

Nevoia de unitate a bisericii

Scoala Sabat — Thu, 17 May 2012 03:01:22 +0000

Studiul 7

Joi , 17 mai 2012

Cineva spunea pe bună dreptate: Creştinismul care nu începe cu individul, de fapt, nu începe, iar creştinismul care sfârşeşte cu individul, de fapt, ia sfârşit. Afirmaţia aceasta arată cât este de important ca fiecare membru nou să fie integrat în biserică. La fel ca evanghelizarea, nici integrarea nu poate fi lăsată în seama anumitor membri, ci întreaga biserică are această datorie.

8. Ce obiectiv clar a aşezat Pavel înaintea celor de curând convertiţi din Colose? Coloseni 1:28,29

Coloseni 1

28. Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus.

29. Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine.

Maturizarea, creşterea până la statura deplină a lui Hristos (Ef. 3:19) este obiectivul fiecărei biserici locale. Lucrarea prin care îi ajutăm pe cei nou-convertiţi să se maturizeze este la fel de importantă ca lucrarea prin care îi ajutăm să Îl primească pe Hristos şi să se alăture bisericii Sale. De altfel, lucrarea de integrare în biserică urmăreşte ca eforturile evanghelistice ale membrilor ei să nu fie zadarnice. De obicei, înainte de începerea programului de mărturie şi evanghelizare, există un timp de pregătire a bisericii. Acesta este timpul când se stabileşte cum se va asigura transportul vizitatorilor, supravegherea copiilor, întâmpinarea la intrare şi care vor fi echipele de rugăciune şi echipele de vizitare. Apostolul Pavel ar dori să includem pe lângă acestea şi pregătirea bisericii pentru integrarea noilor membri.

Efeseni 3

19. şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.

9. Care dintre următoarele întrebări este mai important să ni le punem şi de ce: Cum vor putea noii membri să se implice în viaţa de biserică şi în programele ei? Cum se va putea implica biserica în viaţa noilor credincioşi şi cum îi va putea ajuta să se maturizeze? Există vreo legătură între aceste două întrebări? Dacă da, care anume?

Adeseori se crede că lucrarea de consolidare şi de integrare a unui nou membru intră în responsabilitatea celui care l-a condus la Hristos. Totuşi nu aceasta este calea biblică, întrucât, dacă ar fi aşa, apostolului Pavel i-ar fi fost imposibil să se ocupe de fiecare persoană care a venit la credinţă prin lucrarea sa. Lucrarea de consolidare nu este doar responsabilitatea unui lider sau doi, ci a întregii biserici. Prea adesea ne plângem de faptul că membrii noi intră în biserică pe uşa din faţă şi ies pe uşa din spate la scurt timp după aceea. Faptul acesta este o tragedie cu consecinţe veşnice.

Gândeşte-te la membrii noi din biserica ta locală. Ce poţi face tu – nu pastorul, nu prezbiterul, ci tu – pentru a-i ajuta să prindă rădăcini solide în comunitatea bisericii şi în învăţăturile ei?

Sursa: www.studiu-biblic.ro

Fiecare cu contribuţia lui

Scoala Sabat — Tue, 15 May 2012 22:13:03 +0000

Studiul 7

Miercuri , 16 mai 2012

Când biserica unită îşi îndreaptă toată atenţia spre lucrarea de evanghelizare, Domnul binecuvântează eforturile comune ale membrilor ei. Dacă studiem Biblia cu atenţie, descoperim că o mare parte a Noului Testament a fost scrisă pentru a le arăta creştinilor cum să trăiască şi să lucreze împreună în armonie. Pe paginile lui găsim de nenumărate ori îndemnuri de acest fel: „să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 15:12), „iertaţi-vă unul pe altul” (Efes. 4:32), „rugaţi-vă unii pentru alţii” (Iacov 5:16). Pe lângă acestea, există şi sfaturi cu privire la biserică în ansamblu, la ceea ce face ea şi la creşterea ei adecvată.

6. Cum ajută conlucrarea membrilor la creşterea şi zidirea bisericii? Efeseni 4:15,16

Efeseni 4

15. ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

16. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.

Pavel declară că voia lui Dumnezeu este să creştem în Isus Hristos. Înţelegem de aici că ne aflăm cu toţii într-o călătorie spirituală şi că, într-o anumită măsură, este vorba de o călătorie spirituală personală. Totuşi, potrivit textului, creşterea fiecăruia în parte exercită o influenţă asupra creşterii bisericii, atât numeric, cât şi spiritual.

Pe măsură ce credincioşii cresc în Hristos, se întâmplă un lucru extraordinar, supranatural chiar. Ei formează un trup „bine închegat şi strâns legat” prin contribuţia fiecăruia. Eficienţa optimă a oricărei biserici este obţinută atunci când fiecare membru îşi face partea.

7. Ce au făcut credincioşii în timp ce au aşteptat la Ierusalim revărsarea promisă a Duhului Sfânt? Faptele 1:12-14

Fapte 1

12. Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.

13. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacov.

14. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.

Aceste cuvinte ne spun foarte mult despre importanţa închinării colective. Primii credincioşi au fost pregătiţi să împlinească Marea Trimitere abia după revărsarea Duhului Sfânt asupra lor. Acest grup de aproximativ o sută douăzeci de oameni s-a unit în rugăciune neîntreruptă. Făgăduinţa făcută de Isus cu privire la Duhul Sfânt i-a unit şi îi aducea mereu laolaltă pentru rugăciune, în timp ce aşteptau puterea care avea să-i facă în stare să împlinească lucrarea. Şi noi, ca biserică, ar trebui să facem la fel.

Gândeşte-te la biserica ta în ansamblu şi pune-ţi următoarele întrebări: Cât timp investeşte şi ce eforturi face în lucrarea de evanghelizare, comparativ cu timpul şi energia investite în rezolvarea problemelor locale (modul de desfăşurare a rugăciunilor şi închinării, muzică etc.)?

Sursa: www.studiu-biblic.ro

Când binele devine o pacoste

admin — Tue, 15 May 2012 05:37:36 +0000

4. Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine nişte lăcuste pe toată întinderea ţării tale.

5. Ele vor acoperi faţa pământului, de nu se va mai putea vedea pământul; vor mânca ce a mai rămas nevătămat, vor mânca ce v-a lăsat piatra, vor mânca toţi copacii care cresc pe câmpiile voastre,

6. îţi vor umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n-au văzut aşa ceva de când sunt ei pe pământ până în ziua de azi.” Moise a plecat şi a ieşit de la faraon.

7. Slujitorii lui faraon i-au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece şi să slujească Domnului Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?” (Exod 10)

Invazia lacustelor este o alta plaga care ar fi putut sa nu aibă loc. Nu era deloc favorabilă, nici economiei Egiptului care in ultimele câteva luni a fost in cădere liberă, si nici in ce privește siguranța populației. Hrana devenise deja o problema, devreme ce atât vegetatia cât si animalele erau aproape in întregime distruse.

Dupa ce plaga a șaptea a trecut, raportul Bibliei ne spune ca din vegetatia ce putea fi folosită ca si hrana a mai rămas grâul si ovazul. Anuntarea plagii a opta cuprinde un avertisment de viața si de moarte pentru faraon si poporul lui, anume ca in cazul nesupunerii monarhului, lacustele vor distruge tot ce a mai ramas verde in urma plagii anterioare.

Tot Dumnezeu ii da lui faraon si posibilitatea evitarii calamitatii supranaturale prin supunerea lui fata de cerinta si deja arhicunoscuta dorința a lui Dumnezeu. Si cum marele si indolentul NU, se citea pe fata lui Faraon, slujitorii fac de aceasta data pe avocatii cauzei lui Dumnezeu, argumentand imparatului ca o alta catastrofa supranaturala ar aduce pieirea Egiptului. Cu alte cuvinte, demnitarii lui Faraon par sa ii spună: “dacă nu te supui de dragul lui Dumnezeu, fa-o din mila pentru poporul tau.”

Insa slujitorii sunt foarte diplomati; deși știau ca Egiptul piere din cauza lui Faraon, dusmanul lui Dumnezeu, ei îl acuza pe Moise, fiul lui Dumnezeu. Pentru a-si proteja pe mai departe poziția si viața, supusii direcți ai lui Faraon considera ca o pacoste sfantul, in timp ce saruta talpile coruptului. Incomod este cel ce se supune nu cel care se opune. De alungat este acela care asculta nu cel care ignora pe Dumnezeu.

Mentalitatea devianta a demnitarilor vremii de atunci se păstrează in vremea de acum. Pentru ca lumea in care trăim a făcut icoana imoralului la care se inchina, in timp ce morala a fost aruncata in ghena seculara, model de viața devine perimatul, protejat ajunge criminalul si huiduit ajunge sfantul. Se aplauda infamii si se huiduiesc tematorii de Cel Sfânt. Tara ajunge „amenintata” de pastratorii de valori morale in timp ce imoralii sunt vazuti ca eroi nationali. In lumea noastră intoarsa pe dos, răul devine victima iar calau de temut, binele. Binele (si cei de partea lui) a fost, este si va fi continuu abuzat si condamnat de rău si de răi.

In lupta dintre Dumnezeu si zeii Egiptului, dintre Moise si Faraon, Binele era de mult in avantaj insa lovitura de gratie n-a fost data răului nu din pricina neputintei ci datorita ingaduintei pe care Dumnezeu o avea pentru exponentii răului; Faraon si gasca lui. Pe final de istorie umană, mersul lucrurilor au aceeași explicație: Binele este deja triumfator iar faptul ca acest triumf nu este global vizibil este cauzat de o problema de perceptie a oamenilor. Vede bine doar acela care citește in Carte, in Sfânta Carte; iar cel care citește, înțelege ca motivul pentru care răul inca mai joaca pe scena lumii este din cauza este ultimul lui act, ultima replica. Când răului i se va pune punct, spectacolul lumii se va încheia, dar pana atunci Binele așteaptă adunarea supusilor.

Sursa: www.danielbota.ro

Lucrul în echipă

Scoala Sabat — Mon, 14 May 2012 22:01:30 +0000

Studiul 7

Marti , 15 mai 2012

Avem toate motivele să credem că fiecare dintre ucenici şi-a împărtăşit credinţa şi individual, însă, în majoritatea ocaziilor, ei şi-au îndeplinit misiunea alături de ceilalţi ucenici şi au fost susţinuţi de ceilalţi credincioşi. Există un avantaj în conceperea planului general în echipă şi în a primi susţinere şi încurajare din partea celorlalţi membri ai echipei.

Biblia ne oferă schiţa detaliată a lucrării eficiente de mărturie şi evanghelizare şi nu ne surprinde faptul că şi astăzi, atunci când alege un om pentru o responsabilitate semnificativă, Dumnezeu îi inspiră pe alţi câţiva care să formeze o echipă în jurul acelui lider.

4. Citeşte Matei 10:2-4, Marcu 3:16-19 şi Luca 6:12-16. Ce lecţie simplă putem desprinde din aceste liste?

Matei 10

2. Iată numele celor doisprezece apostoli: Cel dintâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui;

3. Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu;

4. Simon, Canaanitul, şi Iuda Iscarioteanul, cel care a vândut pe Isus.

Marcu 3

16. Iată cei doisprezece pe care i-a rânduit: Simon, căruia i-a pus numele Petru;

17. Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care tălmăcit înseamnă: “Fiii tunetului”;

18. Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon, canaanitul,

19. şi Iuda Iscarioteanul, care L-a şi vândut.

Luca 6

12. În zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.

13. Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, şi anume:

14. pe Simon, pe care l-a numit şi Petru; pe Andrei, fratele lui; pe Iacov; pe Ioan; pe Filip; pe Bartolomeu;

15. pe Matei; pe Toma; pe Iacov, fiul lui Alfeu; pe Simon, numit zelotul;

16. pe Iuda, fiul lui Iacov; şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut vânzător.

Primii credincioşi au lucrat împreună, în echipă. Este firesc să fie aşa. În afară de faptul că fiecare are anumite daruri şi talente pe care ceilalţi nu le au, lucrul în echipă oferă şi protecţie. De asemenea, oferă un sentiment de responsabilitate: ceilalţi te văd, te pot îndruma, te pot ajuta să nu te abaţi din drum şi să nu te rătăceşti. Metoda ideală de realizare a lucrării misionare este lucrul într-o echipă unită, formată din fraţi şi surori, în care fiecare are grijă de celălalt şi în care toţi urmăresc scopul comun de câştigare a sufletelor.

5. Ce indiciu găsim în aprecierile adresate de Pavel credincioşilor din Filipi cu privire la faptul că ei participau la lucrarea colectivă de mărturie şi evanghelizare? Filipeni 1:5-18

Filipeni 1

5. pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum.

6. Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.

7. Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiaşi har.

8. Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă, în Isus Hristos.

9. Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere,

10. ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos,

11. plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.

12. Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei.

13. În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos.

14. Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.

15. Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii, din bunăvoinţă.

16. Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care ştiu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei;

17. cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele.

18. Ce ne pasă? Oricum, fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura.

La începutul Epistolei către filipeni, Pavel aminteşte că fraţii de aici au luat parte la vestirea Evangheliei (vers. 5). Ei au apărat şi au întărit Evanghelia (vers. 7) şi au vestit fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, Pavel le spune că este bucuros să ştie că Hristos este vestit neîncetat (vers. 15-18). Să nu uităm că Pavel se adresează bisericii şi nu membrilor, personal. Este adevărat că membrii L-au vestit pe Hristos, dar faptul că Pavel apreciază biserica ne arată că lucrarea de predicare a Evangheliei era o lucrare la care participau toţi.

În lucrarea ta misionară individuală, te-ai găsit vreodată în faţa unor ispite de care ai fi fost scutit dacă ai fi făcut parte dintr-o echipă? De ce este important să cultivăm atitudinea de umilinţă şi de responsabilitate dacă dorim să lucrăm în echipă?

Sursa: www.studiu-biblic.ro

Să facem planuri împreună

Scoala Sabat — Sun, 13 May 2012 22:01:50 +0000

Studiul 7

Luni , 14 mai 2012

Adeseori, se întâmplă ca la stabilirea obiectivelor şi a strategiilor de mărturie şi evanghelizare să participe numai câţiva oameni. După aceea, aceşti câţiva oameni încearcă să-i convingă pe ceilalţi să participe la îndeplinirea planului. Este cu mult mai bine ca planificarea să fie făcută de un grup mai mare. Din acest motiv, Manualul Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea declară că una dintre principalele preocupări ale comitetului bisericii este aceea de a planifica şi a susţine lucrarea de evanghelizare în toate etapele ei.

3. Ce ne spune Pavel în 1 Corinteni 14:40 despre necesitatea de a face planuri? Ce consecinţe ne sugerează acest verset că ar putea apărea din cauza lipsei planificării sau a unei planificări necorespunzătoare?

1 Corinteni 14

40. Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.

Bisericile pot comite unele greşeli atunci când îşi propun să se implice în lucrarea de mărturie şi evanghelizare. O greşeală este aceea de a stabili obiectivele, fără a stabili şi strategiile prin care ele pot atinse. O altă greşeală este aceea de a stabili strategii, dar fără a stabili vreun obiectiv clar. Şi, în final, o altă greşeală poate fi aceea de a stabili obiectivele şi strategiile, dar fără a face planuri pentru evaluare. Obiectivele şi planurile merg mână în mână, dar întotdeauna stabilim mai întâi obiectivele şi abia apoi trecem la conceperea planului pentru atingerea acelor obiective. Pe lângă acestea, procesul de evaluare ajută biserica să îşi păstreze direcţia şi verifică progresul realizat în atingerea obiectivelor.

Fiecare biserică trebuie să fie la curent cu conceptul de „proprietate” asupra obiectivelor. De regulă, cei care stabilesc obiectivele şi care se implică în planificarea strategică sunt câştigaţi de direcţia şi de procesul ales. De aceea, este important ca, în toate etapele planificării, să fie implicaţi cât mai mulţi oameni posibil pentru ca şi ei să aibă sentimentul de „proprietate” asupra obiectivelor. Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci, cel mai probabil că planurile pe termen lung vor deveni proprietatea câtorva oameni care se vor lupta să le îndeplinească. În această situaţie, este puţin probabil că vor avea succes.

Citeşte Psalmul 37. Ce ni se spune aici despre succesul activităţilor noastre de mărturie şi evanghelizare? Ce principii şi ce făgăduinţe putem desprinde din acest psalm?

Psalmul 37

1. Nu te mânia pe cei răi şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul;

2. căci sunt cosiţi iute ca iarba şi se veştejesc ca verdeaţa.

3. Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.

4. Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.

5. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra,

6. El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amiază.

7. Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.

8. Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.

9. Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ţara.

10. Încă puţină vreme, şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi.

11. Cei blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace.

12. Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit şi scrâşneşte din dinţi împotriva lui.

13. Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine şi lui ziua.

14. Cei răi trag sabia şi îşi încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac, ca să înjunghie pe cei cu inima neprihănită.

15. Dar sabia lor intră în însăşi inima lor, şi li se sfărâmă arcurile.

16. Mai mult face puţinul celui neprihănit decât belşugul multor răi.

17. Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijină pe cei neprihăniţi.

18. Domnul cunoaşte zilele oamenilor cinstiţi; şi moştenirea lor ţine pe vecie.

19. Ei nu rămân de ruşine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete.

20. Dar cei răi pier, şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşuni: pier, pier ca fumul.

21. Cel rău ia cu împrumut, şi nu dă înapoi; dar cel neprihănit este milos şi dă.

22. Căci cei binecuvântaţi de Domnul stăpânesc ţara, dar cei blestemaţi de El sunt nimiciţi.

23. Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui;

24. dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.

25. Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.

26. Ci el întotdeauna este milos şi dă cu împrumut; şi urmaşii lui sunt binecuvântaţi.

27. Depărtează-te de rău, fă binele, şi vei dăinui pe vecie.

28. Căci Domnul iubeşte dreptatea şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sămânţa celor răi este nimicită.

29. Cei neprihăniţi vor stăpâni ţara şi vor locui în ea pe vecie.

30. Gura celui neprihănit vesteşte înţelepciunea, şi limba lui trâmbiţează dreptatea.

31. Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii.

32. Cel rău pândeşte pe cel neprihănit şi caută să-l omoare.

33. Dar Domnul nu-l lasă în mâinile lui şi nu-l osândeşte când vine la judecată.

34. Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi.

35. Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde.

36. Dar, când am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.

37. Uită-te bine la cel fără prihană şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori.

38. Dar cei răzvrătiţi sunt nimiciţi cu toţii, sămânţa celor răi este prăpădită.

39. Scăparea celor neprihăniţi vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.

40. Domnul îi ajută şi-i izbăveşte; îi izbăveşte de cei răi şi-i scapă, pentru că se încred în El.

Sursa: www.studiu-biblic.ro

Mâna dreaptă să ştie ce face mâna stângă

Scoala Sabat — Sat, 12 May 2012 22:01:14 +0000

Studiul 7

Duminica , 13 mai 2012

Cei mai mulţi membri ai bisericii sunt foarte activi; restul membrilor, dimpotrivă, din diferite motive, nu fac mai nimic. Dar se întâmplă ca nici unii, nici alţii să nu aibă cunoştinţă de planurile generale ale bisericii sau de obiectivele pe care ea le urmăreşte şi de aceea nu înţeleg cum poate activitatea pe care o desfăşoară să contribuie la obiectivele generale ale bisericii.

1. Ce ne spune Solomon despre lucrul împreună? În ce alte situaţii se pot dovedi utile aceste cuvinte? Eclesiastul 4:9-12

Eclesiastul 4

9. Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor.

10. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice.

11. Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur?

12. Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.

Versetele acestea subliniază beneficiile ajutorului, sprijinului şi preocupării reciproce în orice situaţie. Ce este adevărat despre doi sau trei oameni este adevărat şi despre biserica locală în ansamblu. Pentru ca biserica să se bucure de binecuvântările descrise în Eclesiastul 4:9-12, fiecare membru trebuie să aibă cunoştinţă de activităţile celorlalţi. Dacă nu ştim ce fac alţii sau ce intenţionează să facă, atunci cum putem şti cum şi când să le oferim ajutor? Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa lucrării de mărturie şi evanghelizare a bisericii locale: dacă majoritatea membrilor nu sunt la curent cu activităţile desfăşurate de biserica lor, nu pot oferi sprijin şi ajutor când e nevoie. Din nefericire, din cauza lipsei de susţinere, persoanele angajate în linia întâi a lucrării de mărturie şi evanghelizare au uneori sentimentul că nimănui nu-i pasă de această lucrare vitală, când, de fapt, realitatea este că oamenii pur şi simplu nu ştiu despre ea.

2. În Faptele 16:14,15,33,34 sunt prezentate câteva persoane care îndeplinesc sarcini speciale de susţinere. Cum a contribuit lucrarea lor la misiunea generală de răspândire a Evangheliei?

Fapte 16

14. Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.

15. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: “Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.

33. Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui.

34. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.

Dacă privim mai atent, activităţi care par să nu aibă legătură cu lucrarea de evanghelizare se dovedesc vitale pentru procesul în ansamblu. Cei care îi oferă evanghelistului hrană şi adăpost îndeplinesc un rol tot atât de important ca şi aceia care le urează bun venit participanţilor la program. Mulţi membri ai bisericii se vor oferi să sprijine lucrarea dacă vor şti ce presupune ea şi ce trebuie să se facă şi dacă au convingerea că aportul lor este important. În acest sens, putem afirma că mâna dreaptă trebuie să
ştie ce face mâna stângă.

Gândeşte-te la activităţile de evanghelizare şi mărturie ale bisericii tale. Ştii care sunt obiectivele şi strategiile ei? La ce etapă se află în lucrarea din acest an evanghelistic? Ce poţi face pentru a te implica mai mult în eforturile ei de a îndeplini Marea Trimitere?

Sursa: www.studiu-biblic.ro