5. Despre viata crestinã
19. Legea lui Dumnezeu
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în Cele Zece Porunci si exemplificate în viata Domnului Isus. Ele exprimã iubirea, voia si hotãrârile lui Dumnezeu cu privire la comportarea si relatiile omului si sunt obligatorii pentru toti oamenii din toate timpurile. Aceste precepte constituie baza legãmântului lui Dumnezeu cu poporul Sãu si etalonul dupã care se desfãsoarã judecata lui Dumnezeu.
Prin intermediul Duhului Sfânt, ele scot în evidentã pãcatul si trezesc un simtãmânt al nevoii dupã un Mântuitor. Mântuirea este numai prin har si nu prin fapte, dar roada ei este ascultarea de porunci. Aceastã ascultare dezvoltã caracterul crestin si are ca rezultat o stare de bine. Ea este o dovadã a iubirii noastre fatã de Domnul si a preocupãrii pentru concetãtenii nostri. Ascultarea care vine din credintã demonstreazã puterea Domnului Hristos de a transforma viata si întãreste în acest fel mãrturisirea crestinã.
20. Sabatul
Binefãcãtorul Creator, dupã cele sase zile ale creatiunii, S-a odihnit în cea de-a saptea zi si a instituit Sabatul pentru toti oamenii, ca un monument de aducere aminte al creatiunii. Porunca a patra a Legii de neschimbat a lui Dumnezeu cere pãzirea Sabatului zilei a saptea ca zi de odihnã, de închinare si slujire, în armonie cu învãtãtura si practica lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de plãcutã comuniune cu Dumnezeu si între credinciosi. El este un simbol al rãscumpãrãrii în Hristos, un semn al sfintirii noastre, o dovadã a loialitãtii si o pregustare a viitorului nostru vesnic în Impãrãtia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu, al legãmântului vesnic dintre El si poporul Sãu. Pãzirea plinã de bucurie a acestui timp sfânt, de seara si pânã seara, de la apus de soare pânã la apus de soare, este o celebrare a actelor creatoare si rãscumpãrãtoare ale lui Dumnezeu.
21. Administrarea crestinã a bunurilor vietii
Noi suntem administratori ai bunurilor lui Dumnezeu, care ne-a încredintat timpul si ocaziile, capacitãtile si mijloacele materiale, binecuvântãrile pãmântului si resursele lui. Noi suntem rãspunzãtori fatã de El pentru buna lor folosire. Noi recunoastem drepturile Lui de proprietar prin slujire plinã de credinciosie fatã de aproapele nostru, cum si prin faptul cã Ii înapoiem zecimea si dãm daruri pentru vestirea Evangheliei, pentru sustinerea si dezvoltarea bisericii Sale. Administrarea este un privilegiu ce ne este dat de Dumnezeu pentru cresterea în dragoste si biruintã asupra egoismului si lãcomiei. Un bun administrator se bucurã de binecuvântarea ce vine asupra altora, ca rod al credinciosiei lui.
22. Comportamentul crestin
Noi suntem chemati sã fim un popor evalvios care gândeste, simte si actioneazã în armonie cu principiile cerului. Pentru ca Duhul sã refacã în noi caracterul Domnului nostru, noi trebuie sã ne angajãm numai în acele lucruri care vor produce în viata noastrã aceeasi curãtie, sãnãtate si bucurie manifestate în viata Domnului Hristos, în viata noastrã. Acesta înseamnã cã distractiile si plãcerile noastre trebuie sã fie la cele mai înalte standarde ale bunului gust si frumusetii crestine. In timp ce recunoastem deosebirile dintre diferite civilizatii, îmbrãcãmintea noastrã trebuie sã fie simplã, decentã si de bun gust, asa cum stã bine acelora a cãror adevãratã frumusete nu constã în împodobirea exterioarã, ci în podoaba nepieritoare a unui duh blând si smerit. Iar pentru cã trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, noi trebuie sã avem grijã de ele, într-un mod inteligent. Pe lângã miscare fizicã si odihnã corespunzãtoare, noi trebuie sã adoptãm cea mai sãnãtoasã dietã cu putintã si sã ne abtinem de la hrana necuratã arãratã în Sfintele Scripturi. Deoarece bãuturile alcoolice, tutunul si folosirea iresponsabilã a medicamentelor si narcoticelor sunt dãunãtoare pentru corpurile noastre, noi trebuie sã ne abtinem de la folosirea lor. In schimb, trebuie sã ne angajãm în tot ceea ce aduce gândurile si corpurile noastre în ascultare de Hristos, care doreste sã fim sãnãtosi, folositori si plini de bucurie si bunãtate.
23. Cãsãtoria si familia
Institutia cãsãtoriei a fost întemeiatã de Dumnezeu în Eden. Isus a proclamat-o ca unire pentru toatã viata dintre un bãrbat si o femeie, într-o pãrtãsie plinã de iubire. Pentru crestin, legãmântul cãsãtoriei este fãcut cu Dumnezeu ca si cu tovarãsul de viatã si trebuie sã se realizeze numai între persoane ce împãrtãsesc o credintã comunã. Iubirea reciprocã, onoarea, respectul si responsabilitatea constituie însãsi baza acestei legãturi, care trebuie sã reflecte iubirea,sfintenia, fidelitatea si permanenta relatiilor dintre Hristos si biserica Sa. Cu privire la divort, Isus a învãtat cã persoana care divorteazã de tovarãsul de viatã, cu exceptia cazurilor de adulter si se recãsãtoreste cu altcineva, comite adulter. Desi relatiile în unele familii pot sã se îndepãrteze de ideal, într-o cãsãtorie în care partenerii care se încred total, unul în celãlalt si în Hristos, ei pot obtine unitatea plinã de iubire, prin cãlãuzirea Duhului si instruirea bisericii. Dumnezeu binecuvânteazã familia si urmãreste ca membrii ei sã se ajute unul pe altul, spre o deplinã maturitate. Pãrintii trebuie sã-si creascã astfel copiii, încât acestia sã iubeascã si sã asculte de Dumnezeu. Prin exemplul si cuvintele lor, ei trebuie sã-i învete cã Domnul Hristos este autorul iubitor al disciplinei, totodeauna binevoitor, care le poartã de grijã si care doreste ca ei sã devinã membri ai corpului Sãu, familia lui Dumnezeu. Unitatea crescândã a familiei, constituie unul din semnele distinctive ale ultimei solii a Evangheliei.